„ În întoarcere şi în calm / liniște va fi mântuirea voastră, în seninătate şi în încredere va fi puterea voastră (…)” – Isaia 30, 15

Sunt vremuri în care lumea pare o „inflație de umbre”… Când umbrele din jurul nostru se lungesc și lumea pare confuză, interiorul nostru își pierde ritmul. Sunt vremuri în care liniștea nu calmează, ci ridică întrebări, și în care ne simțim ca niște străini în propria viață. Da, liniștea nu doar calmează, ci provoacă și nesiguranță…

Exact atunci a sosit momentul să ne oprim și să ne „recompunem”… Este ca și cum inima ar trebui să-și regăsească propria geometrie… Inima trebuie să-și reordoneze „geometria”, unghi cu unghi, bătaie cu bătaie… departe de haos și înspre ordinea divină! Nu trebuie să înțelegem totul sau să pătrundem întunericul de unii singuri. Este vorba despre a lăsa mintea să se odihnească pentru o clipă și, în schimb, să „pipăim” sensul iubirii.

Nu trebuie să luptăm ca niște eroi ci avem voie să ne așezăm „ca un copil”, plini de încredere la pieptul răbdător al Tatălui… Acolo inima își regăsește ritmul…

Ieșirea este, de fapt, o întoarcere. Avem voie să ne retragem din zgomot și să pornim, căutând pe dibuite, spre originea iubirii. Ținta nu este un loc îndepărtat, ci o Persoană. Ca un copil care știe instinctiv unde este în siguranță, avem voie să ne îndreptăm cu încredere spre Dumnezeu! Acolo, în acea apropiere ocrotitoare… totul se reordonează.

„Sufletul îmi este împăcat şi liniştit, ca un copil înţărcat la [sânul] mamei sale. Da, sufletul meu este în mine ca un copil înţărcat [în braţele mamei sale].” – Psalmul 131, 2

„Durch Umkehr und Ruhe könntet ihr gerettet werden, im Stillesein und im Vertrauen läge eure Stärke (…)” – Jesaja 30, 15

Es gibt Zeiten in denen die Welt wie eine „Inflation der Schatten“ wirkt… Wenn die Schatten um uns herum länger werden und die Welt unübersichtlich wirkt, gerät unser Inneres leicht aus dem Takt. Es gibt Zeiten, in denen die Stille nicht beruhigt, sondern Fragen aufwirft, und in denen wir uns wie Fremde im eigenen Leben fühlen. Ja, die Stille beruhigt nicht nur, sie macht auch unsicher…

Genau dann ist der Moment gekommen, stehenzubleiben und sich neu zu „komponieren“… Es ist als müsste das Herz seine eigene Geometrie wiederfinden… Das Herz muss seine „Geometrie“ neu ordnen, Winkel für Winkel, Schlag für Schlag… weg vom Chaos und hin zur göttlichen Ordnung! Wir müssen nicht alles verstehen oder die Dunkelheit allein durchdringen. Es geht darum, den Verstand für einen Moment ruhen zu lassen und stattdessen den Sinn der Liebe zu „ertasten“.

Wir müssen nicht als Helden kämpfen, sondern dürfen uns „wie ein Kind“ vertrauensvoll an die geduldige Brust des Vaters hinlegen… Dort findet das Herz seinen Takt wieder.

Der Ausweg ist eigentlich ein Rückweg. Wir dürfen uns aus dem Lärm zurückziehen und uns tastend auf die Suche nach dem Ursprung der Liebe machen. Das Ziel ist kein ferner Ort, sondern eine Person. Wie ein Kind, das instinktiv weiß, wo es sicher ist, dürfen wir uns vertrauensvoll an Gott wenden! Dort in dieser geborgenen Nähe …ordnet sich alles neu.

„ Nein, ich habe meine Seele beruhigt und gestillt; wie ein entwöhntes Kind bei seiner Mutter, wie ein entwöhntes Kind ist meine Seele still in mir.” – Psalm 131, 2