Unde este Dumnezeu?

Astăzi, 27 ianuarie, ne oprim pentru a privi înapoi, spre una dintre cele mai întunecate prăpăstii ale istoriei: Holocaustul. Și ne întrebăm: Cum a fost posibil?

Cuvântul lui Dumnezeu din cartea Eclesiastului, pe care îl citim astăzi, nu ne menajează. El descrie o lume „sub soare” în care dreptatea pare să fie răsturnată, o lume în care răul prosperă sfidător. În capitolul 8 citim:

10 Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în cetate. Şi aceasta este o deşertăciune!

11 Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.

12 Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El.

13 Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

14 Este o deşertăciune care se petrece pe pământ: şi anume sunt oameni neprihăniţi cărora le merge ca şi celor răi, care fac fapte rele, şi sunt răi cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.

17 am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla şi, chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot nu poate să găsească.

(Kohelet 8, 10-14.17)

Mă gândesc la un aspect înfricoșător al Holocaustului: răul nu a fost săvârșit doar de sadici sau de monștri vizibili, ci și de oameni care păreau „respectabili”. Să ne gândim la Adolf Eichmann, unul dintre principalii organizatori ai deportărilor.

El nu a ucis cu mâinile lui. El stătea la un birou. Semna hârtii. Organiza trenuri. Era un birocrat eficient, un „om mărunt” care respecta ordinele și legea statului său. Filozoafa Hannah Arendt a numit acest fenomen „banalitatea răului”.

Aici este grozăvia pe care o descrie Eclesiastul: răul poate purta costum și cravată. Răul poate veni din partea celor care „vin și pleacă din locul sfânt”, adică din inima societății civilizate, din partea unor oameni educați, care ascultă muzică clasică seara, iar ziua decid moartea a mii de oameni printr-o semnătură.

Versetul 14 spune: sunt drepţi care sunt loviţi ca pentru lucrarea celor vinovaţi şi sunt vinovaţi care sunt loviţi ca pentru lucrarea celor drepţi.

Această realitate nedreaptă a provocat o criză de credință imensă. Scriitorul Elie Wiesel, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz și laureat al premiului Nobel, a trăit această „deșertăciune” pe pielea lui. În cartea sa „Noaptea” descrie momentul spânzurării unui copil în lagăr. Cineva din mulțime a întrebat: „Unde este Dumnezeu?”. Iar o voce interioară i-a răspuns lui Wiesel: „Unde este? Iată-L, atârnă acolo, în ștreang”.

Aceasta este limita la care ne duce Eclesiastul în versetul 17: „Omul nu poate să pătrundă ce se face sub soare”. Nu putem explica teologic de ce Dumnezeu a permis ca acel copil să moară.

Dacă nu putem înțelege planul lui Dumnezeu și dacă dreptatea întârzie, ce ne rămâne de făcut?

Versetul 11 ne dă cheia: „Pentru că hotărârea împotriva faptelor rele nu se împlinește repede, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorința să facă rău.”

Aici este avertismentul pentru noi, cei de azi. Când răul nu este numit și pedepsit imediat, el se normalizează.

Trăim vremuri în care vedem din nou oameni care vorbesc despre „puritate etnică”, despre excluderea străinilor, despre superioritatea unora asupra altora. Vedem războaie aproape de graniță unde civilii sunt doar „daune colaterale” în calculele unor lideri.

Dacă uităm cum arată răul … riscăm să fim noi înșine complici prin tăcere.

Ecleziastul ne lasă fără răspunsuri, dar nu ne lasă fără responsabilitate. Chiar dacă nu înțelegem de ce îngăduie Dumnezeu răul, știm ce cere Dumnezeu de la noi: să nu fim noi cei care îl comit. Să nu fim noi cei care tac. Să recunoaștem răul sub amprenta Diavolului și să ne îndreptăm către cel care L-a biruit: Isus Christos!